Sejur privat Copenhaga & Croazieră în Fiordurile Norvegiene (11 zile / 10 nopți)
Copenhaga
De 20 ani
la dispozitia ta
+35 consilieri
pasionati de calatorii
Agentii
in Bucuresti si in tara
Experiente unice
vacante tailor-made
Deschizatori
de drumuri turistice
Tariful este exprimat în euro/persoană/sejur, cazare în cameră dublă și este valabil în perioada înscrisă în tabelul de tarife. Pentru alte date de plecare, tariful se va recalcula.
Orar de zbor:
Plecare București ora 18:45; sosire Copenhaga ora 20:30; Wizz Air
Plecare Copenhaga ora 21:05; sosire București ora 00:40; Wizz Air
Notă zboruri:
Orarul de zbor poate suferi modificări, fără avertisment din partea companiei aeriene. Taxele de aeroport sunt incluse, dar pot suferi modificări până la momentul emiterii.
Notă cazare:
Variantele de cazare sunt disponibile la data realizării ofertei. În cazul în care una dintre opțiunile de cazare devine indisponibilă, vă vom oferi alternative similare. Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de către ministerul de resort al țărilor respective și respectă normativele locale.
Notă croazieră:
Itinerariul croazierei poate suferi modificări!
Excursiile la țărm din timpul croazierei nu sunt incluse, ele se achiziționează de la compania de croazieră, după îmbarcare, sau anterior. Aveți și posibilitatea de a vizita destinațiile pe cont propriu.
Condiții de plată:
• Pentru biletele de avion: 100 % la confirmarea rezervării
• Pentru pachetul de servicii la sol
o 50% la confirmarea rezervării
o 50% cu 60 de zile înainte de plecare
Pentru solicitări cu mai puțin de 45 de zile înainte de data plecării, plata se face integral la data rezervării.
Plata se face în euro sau în lei (caz în care se folosește cursul BNR din ziua plății + 2%).
Cazare 3 nopți în Copenhaga cu mic dejun inclus
Cazare 7 nopți la bordul vasului de croazieră cu pensiune completă
Vă invităm să descoperiți frumusețea Europei de Nord într-un sejur magic la bordul vasului MSC Euribia. Vacanța începe în fermecătorul oraș Copenhaga, cunoscut pentru arhitectura sa impresionantă și atmosfera plină de viață. Veți porni apoi într-o croazieră de neuitat prin Fiordurile Norvegiene, unde peisajele spectaculoase vă vor tăia răsuflarea. Veți avea ocazia să navigați printre munți impunători, cascade uluitoare și sate pitorești, descoperind comorile naturale ale Norvegiei, cu opriri în destinații fascinante, ce vă vor oferi șansa de a explora tradițiile locale, istoria bogată și gastronomia nordică autentică.
Cod catalog: PFT
Ziua 1: București - Copenhaga
Check-in și îmbarcare pe aeroportul din București pentru zborul cu destinația Copenhaga. La sosire vi se asigură transferul la hotel.
Cazare: la hotelul ales, în tipul de cameră preferat, sau similar.
Ziua 2: Copenhaga
Copenhaga, capitala Danemarcei, este un oraș vibrant și plin de istorie, renumit pentru arhitectura sa modernă, canalele pitorești și atmosfera sa prietenoasă. Astăzi veți vizita orașul într-un tur cu autobuzul Hop On Hop Off, o modalitatea ideală de a explora cele mai faimoase atracții turistice: statuia Micii Sirene, inspirată de celebra poveste a lui Hans Christian Andersen, Palatul Amalienborg, reședința oficială a familiei regale daneze, cartierul Nyhavn, renumit pentru casele sale colorate și atmosfera vibrantă, Grădinile Tivoli, unul dintre cele mai vechi parcuri de distracții din lume, impunătoarea Biserică a Mântuitorului nostru, cu faimosul său turn spiral.
Mese: mic dejun
Cazare: la hotelul ales, în tipul de cameră preferat, sau similar.
Ziua 3: Copenhaga
Zi liberă în Copenhaga.
Vă recomandăm să faceți o excursie în Malmö, aflat la aproximativ 40 de minute cu trenul sau mașina de Copenhaga, cele două orașe fiind conectat de impresionantul Pod Øresund. Al treilea cel mai mare oraș din Suedia, orașul oferă o combinație de arhitectură modernă și istorică, precum și pentru diversitatea culturală. Printre cele mai importante atracții turistice se numără Turning Torso, un zgârie-nori emblematic și cel mai înalt din Scandinavia, Malmöhus, un castel renascentist care găzduiește mai multe muzee interesante, Piața Stortorget, inima orașului, cu clădiri istorice și cafenele și Parcul Kungsparken, perfect pentru o plimbare relaxantă, oferind un spațiu verde încântător chiar în centrul orașului.
Mese: mic dejun
Cazare: la hotelul ales, în tipul de cameră preferat, sau similar
Ziua 4: Copenhaga - croazieră MSC Euribia
După micul dejun, veți fi transferat în port pentru îmbarcare pe nava de croazieră MSC Euribia. Pe parcursul celor 7 nopți, veți avea oportunitatea de a descoperi frumusețile naturale ale Norvegiei și veți călători printre munți grandioși, cascade spectaculoase și sate pitorești, admirând peisaje spectaculoase.
Vasul va pleca din port în jurul orelor 18:00 spre Hellesylt, Norvegia.
Mese: mic dejun și cină
Cazare: MSC Euribia
Ziua 5: Pe mare
Veți petrece această zi la bordul vasului MSC Euribia. Numit după zeița antică Eurybia, care controla vânturile, vremea și constelațiile pentru a stăpâni mările, MSC Euribia este unul dintre cele mai inovatoare vase de croazieră din flota MSC. Designul său unic, creat de artistul Alex Flämig în urma unui concurs internațional din 2021, simbolizează angajamentul liniei de croazieră față de protejarea ecosistemului marin. Cu 5 piscine impresionante și unul dintre cele mai mari parcuri acvatice de pe mare, MSC Euribia se remarcă prin facilități de lux. Promenada interioară găzduiește 10 restaurante și 21 de baruri, iar pentru relaxare, MSC Aurea Spa oferă o gamă completă de servicii de wellness și frumusețe. De asemenea, vasul are șapte săli dedicate exclusiv copiilor și adolescenților, oferind divertisment nelimitat pentru toate vârstele.
Mese: pensiune completă
Cazare: MSC Euribia
Ziua 6: Hellesylt - Geiranger, Norvegia
Dimineață, vasul va opri în Hellesylt (09:00-09:45), un mic sat pitoresc din Norvegia, situat în regiunea Sunnmøre, în vestul țării. Veți admira cascada Hellesyltfossen, care trece chiar prin mijlocul satului, oferind un spectacol vizual impresionant. Vasul va naviga apoi spre Geirangerfjord, unul dintre cele mai celebre fiorduri din Norvegia. Drumul șerpuitor care duce spre inima fiordului seamănă cu o intrare într-o lume secretă, protejată de munți impunători, acoperiți cu zăpadă. Alegeți să faceți o excursie* la Cascada Cele sapte surori, cea mai inalta cascada din Norvegia sau la Flydalsjuvet, un excelent punct panoramic pentru a admira peisajul spectaculos de deasupra fiordului. Cuvintele pur și simplu nu reușesc să surprindă frumusețea epică a fiordului Geiranger. Cu pereții săi abrupți, vârfurile acoperite de zăpadă, cascadele ce se precipită și canalele de un verde smarald, Geiranger reprezintă un veritabil simbol al Patrimoniului Mondial UNESCO.
Seara, vasul va pleca din port spre următoarea destinație.
*Notă: excursiile recomandate sunt neincluse, se achiziționează de pe vas!
Mese: pensiune completă
Cazare: MSC Euribia
Ziua 7: Alesund, Norvegia
Dimineață vasul va sosi în Alesund, oraș fondat în 1793 și acum unul dintre cele mai importante porturi maritime din Norvegia. Un incendiu devastator a distrus orașul în 1904, afectând centrul său. Totuși, orașul a reînviat literalmente ca o pasăre phoenix din cenușă și a fost frumos reconstruit în stil art nouveau.
La ora 17:00, vasul va porni către următoarea destinație.
*Notă: excursiile recomandate sunt neincluse, se achiziționează de pe vas!
Mese: pensiune completă
Cazare: MSC Euribia
Ziua 8: Flaam, Norvegia
Dimineață devreme, vasul va sosi în orașul Flam, amplasat pe cel mai lung și mai adânc fiord din lume. Înconjurat de munți abrupți, cascade impresionante și văi adânci, acest oraș din Norvegia este un loc al extremelor, în care vă veți simți cel mai aproape de natura. Muzeul Flåm oferă informații despre istoria locală, cultura și tradițiile regiunii. Biserica din Flåm este o biserică pitorească din lemn, construită în 1667, cu arhitectură tradițională. Flåm este o bază excelentă pentru drumeții și activități în aer liber, dar și punct de plecare spre alte sate pitorești, precum Undredal și Aurland.
La ora 18:00, vasul va porni către următoarea destinație.
*Notă: excursiile recomandate sunt neincluse, se achiziționează de pe vas!
Mese: pensiune completă
Cazare: MSC Euribia
Ziua 9: Pe mare
Veți petrece această zi la bordul vasului MSC Euribia. Bucurați-vă de experiențe noi și distractive, de la activități captivante în interior și în aer liber pe timpul zilei, până la divertisment magic pe timpul nopții. Descoperiți Carousel Productions At Sea, un concept de divertisment revoluționar care îmbină acrobații spectaculoase, dans și muzică live, creând o producție originală exclusivă pentru vasele MSC Cruises. Deasemena, puteți savura farmecul unei nopți petrecute la cazino sau puteți experimenta adrenalina oferită de MSC Formula Racer, vă puteți cufunda în cinematograful 4D sau vă puteți distra la bowling cu familia și prietenii.
Mese: pensiune completă
Cazare: MSC Euribia
Ziua 10: Kiel, Germania
Dimineață, vasul va sosi în Kiel, un important oraș-port din landul Schleswig-Holstein, este o legătură vitală între Marea Baltică și Marea Nordului, fiind situat la capătul Canalului Kiel, cea mai aglomerată cale navigabilă artificială din lume. Pe lângă tradiția sa maritimă, Kiel oferă acces facil la situri UNESCO, cum ar fi orașul Lübeck, faimos pentru turlele impresionante ale bisericilor sale, sau la atracții mai puțin cunoscute, cum ar fi castelul din Plön și lacurile sale pitorești. Turiștii pot, de asemenea, explora eleganța orașului Hamburg, aflat în apropiere, făcând din Kiel o destinație ideală pentru explorarea diversității culturale și naturale a regiunii.
Seara, vasul va porni spre următoarea destinație.
*Notă: excursiile recomandate sunt neincluse, se achiziționează de pe vas!
Mese: pensiune completă
Cazare: MSC Euribia
Ziua 11: Croazieră MSC Euribia - Copenhaga - București
Dimineață la ora 08:00, vasul va ajunge înapoi în Copenhaga.
După ce veți debarca, vi se asigură transferul la aeroport pentru a vă îmbarca în zborul către casă.
26 oameni se uită acum la această ofertă.
In primul rand, vreau sa multumesc Perfect Tour pentru tot procesul de care s-a ocupat pentru a avea o croaziera atat de frumoasa. Consider ca am reusit sa ne facem amintiri care vor ramane mereu in sufletul nostru.