Nu exista review-uri pentru aceasta oferta.

Oferta include

  • Bilet de avion Lufthansa pe ruta București - Cancun - București
  • Bagaj de cală pe cursa internațională (maxim 20 kg)
  • Taxe de aeroport
  • Transferurile menționate în itinerar
  • Vizite și excursii conform itinerariului, exceptând cele menționate ca fiind opționale sau neincluse
  • Cazare 7 nopți în hotelurile menționate sau opțiuni similare:
  • Mesele menționate în itinerar
  • Ghid local vorbitor de limbă engleză pentru vizitele și tururile incluse
  • Asistență turistică

Oferta nu include

  • Taxe de oraș (se achită local)
  • Asigurare medicală / storno
  • Bacșiș ghid și șofer: 2-3 USD/zi/persoană pentru șofer și 3-5 USD/zi/persoană pentru ghid – NU ESTE OBLIGATORIU
  • Locuri preferențiale în avion
  • Early check-in, late check-out
  • Mese nespecificate în program
  • Cheltuieli personale
  • Excursii opționale

Valabilitate oferta

Tariful este exprimat în euro/persoană/circuit, cazare în cameră dublă și este valabil în perioada înscrisă în tabelul de tarife. Pentru date fixe de plecare, tariful se va recalcula.

Conditii oferta

Tariful afisat este valabil in momentul editarii / postarii acestei oferte!
Locuri in limita disponibilitatii!
Atentie, disponibilitatea se poate schimba in orice moment, motiv pentru care va rugam sa ne contactati pentru reconfirmarea tarifelor si / sau a locurilor disponibile!

Condiții de plată:
• Pentru biletele de avion: 100 % la confirmarea rezervării
• Pentru pachetul de servicii la sol
o 50% la confirmarea rezervării
o 50% cu 60 de zile înainte de plecare
Pentru solicitări cu mai puțin de 45 de zile înainte de data plecării, plata se face integral la data rezervării.
Plata se face în euro sau în lei (caz în care se folosește cursul BNR din ziua plății +2%).

Orar de zbor:
Plecare Bucuresti ora 06:00; sosire Frankfurt ora 07:45; Lufthansa
Plecare Frankfurt ora 10:20; sosire Cancun ora 16:20; Lufthansa
Plecare Cancun ora 18:05; sosire Frankfurt ora 10:25; Lufthansa
Plecare Frankfurt ora 15:20; sosire București ora 18:50; Lufthansa

Notă zboruri:
Orarul de zbor poate suferi modificări, fără avertisment din partea companiei aeriene. Taxele de aeroport sunt incluse, dar pot suferi modificări până la momentul emiterii.

Notă cazare:
Variantele de cazare sunt disponibile la data realizării ofertei. În cazul în care una dintre opțiunile de cazare devine indisponibilă, vă vom oferi alternative similare. Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de către ministerul de resort al țărilor respective și respectă normativele locale.

Cazare

Cazare 7 nopți în hotelurile menționate sau opțiuni similare:

Descriere

Vă propunem acest sejur cu familia în Cancun, o destinație exotică, renumită pentru plajele sale cu nisip alb, apele turcoaz, briză caldă, alături de bogata istorie și cultura veche a civilizației Maya. Veți admira peisaje spectaculoase, vă veți bucura de snorkeling în apele cristaline, vă veți plimba printre temple și piramide în timp ce ascultați legende captivante despre viața și obiceiurile mayașilor, veți participa la spectacole tradiționale mexicane și veți avea parte de experiențe memorabile în parcul eco-arheologic Xcaret.

Cod catalog: PFT

Itinerariu

Ziua 1: București - Frankfurt - Cancun
La sosire pe aeroportul din Cancun, veți fi preluat de către partenerul nostru local și transferat la hotel.
Mese: cina
Cazare: Grand Oasis Tulum Riviera 4* (sau similar)

Ziua 2: Cancun
Zi liberă. Cancun este una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, situată în peninsula Yucatan din sud-estul Mexicului. Faimos pentru plajele sale cu nisip alb și ape cristaline, cu o gamă largă de activități acvatice, snorkeling, scufundări, parasailing, jet ski și înot cu delfinii, Cancun se află în apropiere și de numeroase situri arheologice mayașe, precum Tulum și Chichen Itza, oferind astfel oportunitatea de a explora istoria și cultura antică a regiunii. Vă recomandăm o excursie cu catamaranul la Isla Mujeres, cunoscută pentru plajele sale idilice, apele cristaline și atmosferă autentică și primitoare. Considerată una dintre cele mai frumoase plaje din lume, Playa Norte este renumită pentru nisipul său alb și apele puțin adânci. Insula este înconjurată de recife de corali, făcând-o un loc ideal pentru snorkeling și scufundări.
Mese: All Inclusive
Cazare: Grand Oasis Tulum Riviera 4* (sau similar)

Ziua 3: Cancun - Chichen Itza - Valladolid- Cancun
Veți face un tur de o zi la Chichen Itza, unul dintre cele mai importante și bine păstrate situri arheologice ale civilizației mayașe. Numele său face referire la cenote (puțurile naturale), esențiale surse de apă ale orașului, ce aveau și o semnificație religioasă. Chichen Itza a fost înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO în 1988 datorită importanței sale culturale și istorice și este una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne. Complex cuprinde mai multe structuri impresionante, Piramida în trepte dedicată zeului șarpe Kukulkan fiind cea mai iconică și cunoscută. Veți servi un prânz tradițional mexican în restaurantul Hubiku înainte de a vă bucura de o sesiune de înot în interiorul unei cenote. La întoarcere, veți vizita un alt oraș pitoresc, situat în Yucatan, Valladolid. Veți vizita Catedrala San Gervasio, situată în piața principală, Convento de San Bernardino de Siena, o mănăstire franciscană fondată în 1552 și vă veți plimba pe străzile înguste, pavate pentru a admira clădirile colorate, care păstrează farmecul epocii coloniale.
Mese: All Inclusive
Cazare: Grand Oasis Tulum Riviera 4* (sau similar)

Ziua 4: Cancun
Zi liberă.
Pentru astăzi vă recomandăm o activitate inedită, o experiență distractivă și educativă, înot cu delfinii la Playa Mujeres. Delfinii sunt cunoscuți pentru natura lor prietenoasă și curioasă și vor executat trucuri impresionante. Puteți alege varianta exclusivă pentru 1, 2 sau 4 persoane, ce include pe lângă înot și diferite interacțiuni, precum îmbrățișări, sărituri, dans și multe altele.
Mese: All Inclusive
Cazare: Grand Oasis Tulum Riviera 4* (sau similar)

Ziua 5: Cancun - Xcaret - Cancun
Astăzi veți petrece ziua la Xcaret, unul dintre cele mai populare parcuri tematice din Mexic, conceput pentru a oferi vizitatorilor o experiență holistică, combinând elemente de ecoturism, istorie și cultură mexicană. Xcaret este renumit pentru sistemul său de râuri subterane, unde vizitatorii pot înota și explora peșteri și tuneluri naturale, alături de o varietate de specii de plante și animale, inclusiv o grădină botanică, un acvariu de recif de corali, un pavilon de fluturi și un sanctuar de păsări. Parcul include ruine mayașe autentice care pot fi explorate și o gamă largă de spectacole culturale care prezintă istoria și tradițiile Mexicului prin dansuri, muzică și costume elaborate. Pentru pasionații de aventură, parcul oferă activități de zip-lining, snorkeling sau scufundări și de explorare a peșterilor.
Mese: All Inclusive
Cazare: Grand Oasis Tulum Riviera 4* (sau similar)

Ziua 6: Cancun - Xenses - Cancun
În prima parte a zilei, aveți inclus un tur de jumătate de zi în parcul Xenses. Acest parc tematic a fost special conceput pentru a stimula simțurile și pentru a oferi experiențe unice și captivante, fiind împărțit în două zone principale: Xensatorium și Xensajes. În Xensatorium, vizitatorii sunt ghidați printr-un labirint de camere și coridoare, prin întuneric, în timp ce o varietate de elemente naturale și artificiale sunt folosite pentru a crea o experiență multisenzorială. Xensajes oferă o varietate de iluzii optice și efecte naturale care provoacă și stimulează simțurile, prin diverse activități și experiențe, cum ar fi zborul pe deasupra unei păduri, plutirea pe un râu subteran, explorarea unei peșteri de sare și altele.
Mese: All Inclusive
Cazare: Grand Oasis Tulum Riviera 4* (sau similar)

Ziua 7: Cancun
Zi liberă.
Astăzi puteți vizita cea mai mare rezervație naturală protejată din Caraibe, Rezervația Biosferei Sian Ka'an, clasificată ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. O parte semnificativă a rezervației este acoperită de păduri tropicale dense și include o mare varietate de habitate marine, cum ar fi recife de corali, lagune și mlaștini. Sian Ka'an oferă mai multe puncte de observație și platforme de observație, de unde vizitatorii pot admira flora și fauna din rezervație în sălbăticie. Puteți face un tur cu barca de trei ore în care veți explora lagunele locale și veți observa viața sălbatică uimitoare din această regiune. Sian Ka'an oferă o experiență autentică a naturii tropicale și este locul potrivit pentru a observa frumusețea ecosistemelor naturale din regiunea Riviera Maya.
Mese: All Inclusive
Cazare: Grand Oasis Tulum Riviera 4*(sau similar).

Ziua 8: Cancun - Frankfurt
Astăzi vi se asigură transferul de la hotel către aeroport pentru a vă îmbarca în zborul spre casă.
Mese: mic dejun
Notă: Nu este inclus late check-out (cazare după ora 12:00)

Ziua 9: Frankfurt - București

Pret

2650 Euro / pachet 7 nopti / persoana in camera dubla / All Inclusive
Cere oferta Cere oferta