Circuit Spania & Portugalia (9 zile / 8 nopti)
Barcelona
De 20 ani
la dispozitia ta
+35 consilieri
pasionati de calatorii
Agentii
in Bucuresti si in tara
Experiente unice
vacante tailor-made
Deschizatori
de drumuri turistice
Tariful este valabil pentru sejur în perioada 07 Aprilie 2024 – 15 Aprilie 2024. Pentru alte date de plecare, tariful se va recalcula.
Plecare în fiecare duminică în perioada februarie – decembrie 2024.
Tarife:
februarie 2024 - mai 2024 | iunie 2024, septembrie 2024 | iulie 2024 - august 2024 | octombrie 2024 - decembrie 2024 |
1250 €/persoană | 1360 €/persoana | 1440 €/persoana | 1330 €/persoana |
Tariful afișat este valabil in momentul editării / postării acestei oferte!
Locuri în limita disponibilității! Atenție, disponibilitatea se poate schimba în orice moment, motiv pentru care vă rugăm să ne contactați pentru reconfirmarea tarifelor și / sau a locurilor disponibile!
Cazare 8 nopți în hoteluri de 3* cu mic dejun inclus
Vă invităm să vă alăturați unui grup internațional pentru a explora Peninsula Iberică, de la Marea Mediterană până la Oceanul Atantic. Vacanța va începe din Barcelona care vă va încânta nu numai cu operele arhitecturale ale lui Antoni Gaudi și cu centrul său gotic nealterat de modernismul metropolei, ci și cu contrastul dintre atmosfera caldă, mediteraneană a plajelor și caracterul cosmopolit al orașului. Veți parcurge Spania din Catalonia până în Andaluzia și din Valencia până în Castilia și Aragon. Veți schimba peisajul spaniol și vă veți afunda în cultura portugheză vizitând fermecătoarea Lisabona cu mixul ei de influențe maure, islamice și europene.
Cod catalog: PFT
Ziua 1, duminică: București - Barcelona
Check in și îmbarcare pe aeroportul din București pentru zborul cu destinația Barcelona. Veți fi transferat către hotelul din Barcelona. Veți avea timp liber pentru a explora orașul pe cont propriu. Cazare hotel *** în Barcelona.
Ziua 2, luni: Barcelona - Valencia - Alicante (525 km)
Dupa micul dejun vă veți alătura grupului și veți pleca spre Valencia. Important port la Marea Mediterană, Valencia se remarcă prin cultura și gastronomia sa îmbogațită de influențele maure și arabe. Veți vizita clădirea și piața Primăriei Valencia, Torres de Serranos (Poarta Orașului Antic) și Catedrala Valencia cu Capela Sfântului Graal. Seara, cazare hotel *** în Alicante.
Ziua 3, marți: Alicante - Granada (485 km)
Mic dejun. Astăzi veți pleca spre celebra provincie Andaluzia. Veți face un tur în Granada, oraș cu o fascinantă istorie, ultimul bastion al dominației arabe din peninsula Iberică. Veți vizita Cetatea Alhambra, veche reședință a regilor mauri și centrul vechi al orașului. Dacă timpul va permite, puteți face o excursie opțională în Mijas sau Ronda. Cazare hotel *** in Granada.
Ziua 4, miercuri: Granada - Sevilia (210 km)
După micul dejun puteți opta pentru o excursie la Ronda, locul unde au apărut luptele spaniole cu tauri. Orașul construit pe stânci este împărțit de canionul El Tajo în două părți – orașul vechi, așezare romană și orașul nou. În continuare veți vizita Sevilia, orașul flamenco-ului. Al patrulea oraș al Spaniei, Sevillia a dat naștere celebrei opere a lui Bizet – Carmen, precum și altor capodopere muzicale și literare, fiind un important centru artistic. Veți vizita Catedrala Sevilia, cea mai mare catedrala gotică care adăpostește mormântul renumitului explorator Cristofor Columb, Palatul Alcazar, cartierul Santa Cruz, Torre del Oro (Turnul de Aur), parcul Maria Luisa și Plaza de Espana. Seara, cazare hotel *** in Sevilia.
Ziua 5, joi: Sevilia - Lisabona (460 km)
Dupa micul dejun veti pleca spre Portugalia. Veți vizita Cabo da Roca, cel mai vestic punct al continentului european și vă va uimi întinderea nesfârșită a oceanului. Veți face un tur de oraș în Lisabona și veți vizita Turnul Belem și Abația Jeronimos, ambele listate UNESCO. În centrul orașului vă veți plimba în Piața Marques de Pombal și Piața Rossio. Cazare hotel *** în Lisabona.
Ziua 6, vineri: Lisabona - Toledo - Madrid (675 km)
Mic dejun. Veti pleca spre Madrid vizitând pe drum Toledo, declarat Patrimoniu Mondial de către UNESCO. Orașul este un adevărat muzeu în aer liber, centrul său fortificat adăpostind monumente arabe, evreiești și creștine. Veți admia Castelul Alcazar din Toledo și Catedrala Toledo. Cazare hotel *** în Madrid.
Ziua 7, sâmbătă: Madrid - Zaragoza (320 km)
Mic dejun. Veti vizita capitala Spaniei cu Plaza Cibeles, Plaza Mayor, Palatul Regal și Puerta del Sol. După-amiaza veți pleca spre Zaragoza și veți vizita Basilica Nuestra Senora del Pilar. Cazare hotel *** in Zaragoza.
Ziua 8, duminică: Zaragoza - Barcelona (300 km)
După micul dejun veți pleca spre Barcelona. Veți vizita Monumentul Columbus, , Las Ramblas și capodopera arhitecturală Sagrada Familia. Veți vizita (exterior) stadionul Camp Nou, Estadi Olimpic Lluis Companys și vă veți plimba în Piata Catalonia. Seara, cazare hotel *** Barcelona.
Ziua 9, luni: Barcelona - București
Mic dejun. Veți fi transferați către aeroportul din Barcelona pentru a vă îmbarca pe cursa cu destinația București.
50 oameni se uită acum la această ofertă.
Ne-ati oferit, din nou, in Laponia, o vacanta foarte bine pusa la punct, pentru care trebuie sa fim recunoscatori si agentiei voastre. Pentru urmatoarea destinatie, tot in grija voastra ne lasam. Multumim mult!