Tel Aviv
Tel Aviv mai este denumit şi Miami Beach-ul din Marea Mediterană. Sunt foarte multe plaje pe care vă puteţi întinde prosopul ca să puteţi profita de soare. Fiecare dintre ele atrage turiştii cu alte distracţii, de la jongleri şi cântăreţi la tobe, până la locuri de joacă spectaculoase pentru copii.
Dacă statul la soare nu este activitatea dumneavoastră preferată, puteţi alege hoinăreala prin partea veche a oraşului. În Jaffa o să găsiţi cea mai bună mâncare din tot oraşul şi este obligatoriu să alegeţi ceva din oferta abundentă a tonetelor stradale. Plimbarea se va încheia de la sine în capătul străzii Yefet, unde stă de veghe Turnul cu Ceas.
Inima oraşului este însă piaţa Carmel. Mirosurile, culorile dar mai ales voioşia negustorilor vă vor determina să rămâneţi acolo multe ore, ba chiar să reveniţi şi a doua zi. Piaţa este deschisă în fiecare zi, de la ora şapte dimineaţa, până pe înserat. Este bine să ţineţi cont de o sărbătoare importantă pentru evrei, Shabbat-ul.
Unul dintre cele mai frumoase cartiere din Tel Aviv, Neve Tzedek, este de altfel şi primul care a fost ridicat în afară de Jaffa. Aici este complexul de teatru şi dans Suzanne Dellal. Centrul cultural are invitate pe tot parcursul anului companii de dans contemporan din toată lumea, dar şi trupe de dansatori care promovează ritmurile tradiţionale din ţările lor. În aceeaşi zonă o să găsiţi şi magazine cu produse ale designerilor israelieni şi nu numai, dar şi hoteluri boutique minunate. În marginea cartierului este o staţie de tren istorică, Tachana. Aceasta a fost prima gară din Orientul Mijlociu şi era şi ultima staţie de pe linia Jaffa- Ierusalim. Acum nu mai este în funcţiune, dar a fost renovată şi este folosită pentru activităţi culturale.
Pentru serviciile utile din Tel Aviv, de regulă se plăteşte un bacşiş de 10 procente. Dar nu se aplică în toate cazurile. Iată câteva recomandări: bacşişul standard pentru servicii este de 10%; şoferii de taxi nu se aşteaptă la bacşiş; la hotel, valeţii pot primi 2-3 euro.
Tel Aviv este o destinaţie recomandată şi celor cu familie, dar şi turiştilor care preferă să călătorească singuri. Zborul din Bucureşti durează doar două ore jumătate. Şi nu este nevoie de multe economii ca să ajungeţi acolo.
Tara | Israel |
---|