Nu exista review-uri pentru aceasta oferta.

Oferta include

  • Bilet de avion Wizz Air pe ruta București - Bologna - București
  • Taxe de aeroport
  • 1 Bagaj de mână / persoană
  • Cazare 7 nopți:
    • 1 noapte în Bologna
    • 1 noapte în Pisa
    • 3 nopți în Siena
    • 2 nopți în Florența
  • Mașină închiriată pentru 7 zile

Oferta nu include

  • Taxe de oraș (se achită local)
  • Asigurare medicală / storno
  • Locuri preferențiale în avion
  • Bagaj de cală
  • Early check-in, late check-out
  • Mese nespecificate în program
  • Cheltuieli personale

Valabilitate oferta

Tariful este exprimat în euro/persoană/circuit, cazare în cameră dublă și este valabil în perioada înscrisă în tabelul de tarife. Pentru alte date de plecare, tariful se va recalcula.

Conditii oferta

Tariful afisat este valabil in momentul editarii / postarii acestei oferte!
Locuri in limita disponibilitatii!
Atentie, disponibilitatea se poate schimba in orice moment, motiv pentru care va rugam sa ne contactati pentru reconfirmarea tarifelor si / sau a locurilor disponibile!

Orar de zbor:
Plecare Bucuresti ora 20:20; sosire Bologna ora 21:35; Wizz Air
Plecare Bologna ora 22:10; sosire București ora 01:15; Wizz Air

Notă zboruri:
Orarul de zbor poate suferi modificări, fără avertisment din partea companiei aeriene. Pentru alte variante de zbor, tarifarea se face la cerere, în funcție de disponibilitatea din momentul solicitării.

Notă cazare:
Variantele de cazare sunt disponibile la data realizării ofertei. În cazul în care una dintre opțiunile de cazare devine indisponibilă, vă vom oferi alternative similare. Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de către ministerul de resort al țărilor respective și respectă normativele locale.

Cazare

  • Cazare 7 nopți:
    • 1 noapte în Bologna
    • 1 noapte în Pisa
    • 3 nopți în Siena
    • 2 nopți în Florența

Descriere

Vă propunem un circuit cu mașină închiriată în Toscana, leagănul Renașterii, o regiune renumită pentru peisajele sale colinare idilice, orașele medievale bine conservate și bogata moștenire culturală și artistică. Veți vizita orașe celebre, bogate în istorie și arhitectură precum Florența, capitala regiunii, Siena, Pisa și Lucca. Veți străbate regiunea Chianti cu ale sale peisaje de poveste, coline verzi, vii întinse și livezi de măslini, și Val d'Orcia, un alt traseu iconic ce oferă priveliști spectaculoase de câmpuri de grâu, chiparoși și sate medievale.

Cod catalog: PFT

Itinerariu

Ziua 1: București - Bologna
Check-in și îmbarcare pe aeroportul din București pentru zborul cu destinația Bologna. La sosire pe aeroport, vă veți îndrepta către biroul de închirieri pentru preluarea mașinii și vă veți transfera pe cont propriu pentru cazare la hotel.
Cazare: Hotel Bologna Airport 4*, Twin Room sau similar.

Ziua 2: Bologna - Lucca - Pisa
Dimineață, vă propunem să vizitați orașul Bologna, situat în nordul Italiei, capitala regiunii Emilia-Romagna. Orașul este cunoscut pentru turnurile sale medievale, Torre degli Asinelli și Torre Garisenda, ce oferă o priveliște panoramică spectaculoasă, Piazza Maggiore situată în centrul orașului, înconjurată de clădiri istorice impresionante, cum ar fi Basilica di San Petronio, Palazzo dei Banchi și Palazzo del Podestà, dar și pentru Universitatea din Bologna, cea mai veche universitate din lume, fondată în 1088. Veți conduce din Bologna către Lucca pe o distanță de aproximativ 200 km (3 ore). Fondat de etrusci și devenit ulterior un important oraș roman, Lucca are o istorie care se întinde pe mii de ani și un patrimoniu cultural bogat. În centrul istoric veți găsi piețe fermecătoare și biserici impresionante. Catedrala San Martino, datând din secolul al XI-lea, este un exemplu splendid de arhitectură romanescă și gotică. Piazza dell'Anfiteatro este un alt punct de atracție, o piață ovală construită pe ruinele unui vechi amfiteatru roman. Străzile înguste și clădirile colorate din jurul pieței creează un decor pitoresc și atrăgător. Turnul Guinigi, cu stejarii săi plantați pe acoperiș, oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului.
Veți conduce apoi din Lucca către Pisa pe o distanță de aproximativ 60 km (1 oră 30 min).
Mese: mic dejun
Cazare: Hotel La Pace 3* Pisa, Standard Room sau similar.

Ziua 3: Pisa - Volterra - Siena
Fondat pe malul râului Arno, Pisa a fost un important centru maritim în Evul Mediu, jucând un rol esențial în comerțul mediteranean. În centrul orașului este Piazza dei Miracoli, un complex monumental inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO care găzduiește patru edificii majore: Turnul înclinat, poate și cea mai faimoasă structură din Pisa, Catedrala, Baptisteriul și Campo Santo, toate realizate din marmură albă, care strălucește sub soarele toscan. Veți conduce pe o distanță de aproximativ 70 km (1 oră) către Volterra, un oraș care îmbină istoria antică și medievală cu viața modernă. Volterra a fost inițial un important centru etrusc, cunoscut sub numele de Velathri, și mai târziu un municipiu roman. Mărturii ale acestor perioade istorice sunt încă vizibile în oraș, sub forma zidurilor antice, a clădirilor și a artefactelor. Porta all'Arco, Teatrul Roman și Museo Etrusco Guarnacci sunt câteva dintre atracțiile turistice cu elemente etrusce și romane, în timp ce Catedrala Santa Maria Assunta, Fortăreața Medici și Palazzo dei Priori, cel mai vechi palat comunal din Toscana, construit în secolul al XIII-lea, sunt exemple reprezentative de arhitectură medievală.
Veți conduce apoi spre Siena, pe o distanță de aproximativ 65 km (1 oră). Veți traversa regiunea pitorescă Val d'Elsa și vă veți bucura de peisaje de poveste, cu dealuri ondulate, acoperite de vii, livezi de măslini și câmpuri de grâu.
Mese: mic dejun
Cazare: Villa Elda Boutique Hotel 3* Siena, Standard Room sau similar.

Ziua 4: Siena - Montalcino - Pienza - Montepulciano - Siena
Astăzi vă recomandăm să explorați două orașe medieval recunoscute în întreaga lume pentru producția de vinuri. Montalcino este un orașel medieval localizat pe vârful unei coline, înconjurat de ziduri groase, supravegheat discret de Castelul Banfi. Faimos în primul rând datorită vinul său roșu, Vino Nobile di Montepulciano, unul dintre cele mai apreciate vinuri din Italia, Montepulciano are o istorie îndelungată, datând încă din perioada etruscă, dar și o gastronomie locală ce reflectă tradițiile toscane. Veți străbate ținutul Val d'Orcia, cu peisaje pitorești caracterizate de câmpuri de grâu, podgorii și falnici chiparoși, inclus în Patrimoniul UNESCO din 2004. Puteți poposi în Pienza, un mic orășel medieval cu arhitectură renascentistă, pozitionat pe o colină înalta, dominând Val d'Orcia și oferind priveliști incredibile asupra acesteia.
Mese: mic dejun
Cazare: Villa Elda Boutique Hotel 3* Siena, Standard Room sau similar

Ziua 5: Siena
Astăzi vă recomandăm să vizitați Siena, o citadelă medievală ce are în centru Campo, cea mai vestită piață italiană unde se desfașoară de două ori pe an renumita cursă de cai Palio, și maiestuosul Palazzo Pubblico, cu al său turn cu ceas care domină centrul vechi. Tot în Centrul Vechi se află și Domul, o construcție gotică din secolul al XII-lea, veritabilă capodoperă arhitecturală.
Mese: mic dejun
Cazare: Villa Elda Boutique Hotel 3* Siena, Standard Room sau similar.

Ziua 6: Siena - San Gimignano - Chianti - Florența
Veți conduce spre Florența, pe o distanță de aproximativ 100 km (2 ore). Veți traversa colinele toscane din cea mai cunoscută regiune viticolă a Italiei - Chianti, vinuri cunoscute pentru aromele lor complexe, gustul echilibrat și capacitatea de a se îmbunătăți cu trecerea timpului. Vă puteți opri pentru o plimbare în fermecătorul orașel San Gimignano, ale cărui 14 turnuri antice din piatră se înalță la orizont, dând impresia unui Manhattan medieval. San Gimignano își are originile în perioada etruscă și a devenit un important punct de oprire pe ruta pelerinilor care mergeau spre Roma pe Via Francigena în Evul Mediu. Vă puteți plimba pe străduțele înguste și pietruite ale orașului pentru a admira arhitectura medievală, să descoperiți piețele pitorești în căutare de suveniruri unice și produse locale, cum ar fi ceramică, obiecte de artizanat, ulei de măsline, brânzeturile locale, salamuri tradiționale și alte specialități regionale sau vă puteți bucura de o degustare de vinuri într-una dintre podgoriile sau vinăriile din jur.
Mese: mic dejun
Cazare: Residenza Fiorentina 3*, Florența, Standard Room sau similar.

Ziua 7: Florența
Astăzi veți vizita Florența, capitala regiunii Toscana. Vă recomandăm să vizitați zona centrală și să admirați eleganța medievală și arhitectura renascentistă a orașului. Piazza del Duomo este considerată kilometrul 0 al Florenței. Aici veți găsi Catedrala cu impozantul său dom, Baptisteriul, cea mai veche clădire a Florenței, un lăcaș de importanță spirituală și artistică deosebită și Biserica Sfânta Cruce, care găzduiește numeroase statui ale lui Donatello. În Piazza della Signoria se află Palazzo Vecchio și cel mai apreciat muzeu al Florenței, Galeria Uffizi. Mai puteți face o plimbare pe malul Fluviului Arno, trecând peste Ponte Vecchio - simbolul orașului, unde veți admira măiestria celor mai faimoase case de bijuterii florentine. Pentru o superbă panoramă asupra orașului, vă recomandăm să mergeți în Piazza Michelangelo.
Mese: mic dejun
Cazare: Residenza Fiorentina 3*, Florența, Standard Room sau similar.

Ziua 8: Florența - Bologna - București
Astăzi veți reveni în Bologna, parcurgând o distanță de 120 km (2 ore).
Veți preda mașina la biroul de închirieri din aeroport și vă veți îmbarca în zborul către casă.

Pret

1270 Euro / pachet 7 nopti / persoana in camera dubla / mic dejun
Cere oferta Cere oferta