In urma cu cativa ani, Perfect Tour a adus spiritul Sarbatorilor si un strop de magie in sanul unei familii merituoase cu doi copii care, macar si pentru o clipa, au visat la o intalnire cu adevaratul Mos Craciun, oferindu-le o vacanta magica in Laponia.
Campania a fost desfasurata alaturi de partenerul media Realitatea TV. Iar povestea de Craciun a familiei Marinescu este pur si simplu magica.
“Experienta din Laponia a fost unica, chiar daca afara erau minus 30 de grade. Atmosfera a fost incarcata de emotii, inca de la plecarea din tara. Echipa de la Realitatea Tv ne-a ajutat sa ,,plecam mai repede”, asistandu-ne la facutul bagajelor si transportul nostru la aeroport. Agitatie mare in sanul familiei. Amelia era nerabdatoare sa il vada pe Mos Craciun in carne si oase, ma intreaba daca o sa poata sa se urce in bratele lui, atunci cand il vom intalni.
La aeroport, am fost intampinati de insotitorii Perfect Tour, o doamna foarte draguta pe nume Masha si colega ei Luminita. Foarte prompte si zambitoare au impartit informatiile cu privire la sejurul din Laponia.
Decolam catre taramul lui Mos Craciun, Cristina, eu si fetitele noastre, Daria si Amelia, nestiind ce se va intampla acolo, unde vom merge, daca il vom intalni cu adevarat pe Mos Craciun, renii cu saniile si, bineinteles, cainii husky.
Am incercat sa dorm in avion, insa gandurile nu-mi dadeau pace, fiind preocupat de perspectiva unui sejur de vis in Laponia. Doar stewardesele amabile de la Blue Air m-au mai intrerupt din visare… Dupa o calatorie de aproximativ 4 ore, am ajuns pe aeroportul Kitilla, un nume ce ma ducea cu gandul la una din zonele Bucurestiului. Ne-am preluat imbracamintea termoizolanta adecvata pentru vremea din Laponia oferita cu generozitate de catre organizatori. Si, apoi, am pornit catre localitatea Levi. Ne-am cazat la Hotel Sokos, unde am beneficiat de conditii extraordinare de cazare si masa pe tot parcursul sejurului.
A doua zi, dupa ce am servit un mic dejun copios, am plecat in prima experienta traita pe taramul Laponiei – plimbarea cu renii, care a fost primita cu entuziasm si uimire de catre Daria si Amelia.
Daria spunea ceva de genul… “Tati, daca te uiti printre copacii plini de zapada, ai impresia ca esti intr-o poveste” . Si Amelia era foarte bucuroasa sa vada renii, de care stia numai din documentare si povesti, incercand sa atinga cativa dintre ei… desi ni se spunea in mod repetat sa nu ii atingem.
Plimbarea cu acestia, chiar a fost de poveste. Sania care mergea trasa de reni intr-o liniste de gheata… copacii plini de zapada din jurul nostru. Nimic nu se misca, totul parca era incremenit.
Dupa plimbarea cu renii, am intrat intr-o locuinta lapona traditionala, decorata frumos cu piei de animale, coarne de reni, diferite unelte vechi folosite de catre laponi. Aici am baut cel mai bun ceai din viata mea, impreuna cu niste biscuit nemaipomeniti. Am petrecut cateva momente in compania unei tinere suomi, foarte amabila si foarte deschisa la intrebarile noastre legate de cultura acestora.
Dupa o noapte foarte lunga, care incepea la 14 dupa amiaza pana a doua zi la ora 10, am plecat intr-o noua aventura cu snowmobilul, prin padurea de langa hotel, care a fost extraordinara si primita cu entuziasm de catre intreaga familie. Am vizitat o coliba traditionala din lemn, acoperita in interior cu blanuri si in mijlocul careia ardea mocnit un foc de busteni. Am fript deasupra cativa carnaciori traditionali si, bineinteles, am ne-am incalzit cu un ceai de mere. Ce mai conta ca ma umpleam de miros, de fumul care ne invaluia si se imprastia peste tot inainte de a iesi prin gaura larg deschisa din varful colibei? Ma uitam in sus si ma intrebam cum era cu adevarat viata laponilor in conditii de iarna grea.
Seara, l-am vizitat pe Mos Craciun, la casuta lui din padure. O seara magica, pot spune, unde ne-am intalnit cu elfii Mosului, ce ne asteptau la intrarea in padure. Am petrecut ceva timp la un foc de tabara unde, iarasi, am fript carnaciori si am baut vodka din pahare de gheata. In paralel, copiii construiau casute din turta dulce si bomboane, impreuna cu elfii si Craciunita.
Apoi, a sosit mult asteptata vizita la casa lui Mos Craciun. Pur si simplu, aici, Amelia a ramas uimita la vederea lui Mos Craciun, ducandu-se direct in bratele lui, incercand sa-i spuna o poezie. A fost o seara magica la casuta din padure, care s-a terminat cu vederea unei cozi de Aurora Boreala.
“M-am simtit extraordinar in Laponia. A fost foarte frumos! Mi-a placut in mod deosebit plimbarea cu husky, deoarece totul era in viteza … ca in filme… si eu iubesc catelusii mult de tot. Mi-a placut mult cand am plecat in cautarea lui Mos Craciun, unde m-am imprietenit cu elfitele, care erau foarte frumoase si prietenoase cu mine si sora mea Amelia.” – Daria, 7.5 ani
Dupa despartirea de Mos Craciun, am mers impreuna cu familia la un restaurant, unde am petrecut alaturi de echipa Realitatea Tv si prietenii pe care ni i-am facut. Daria si Amelia s-au bucurat ca Mosul le-a implinit dorintele, aducandu-le exact cadourile trimise in scrisoare. Pot spune ca am fost rasfatati de amabilitatea si prietenia organizatorilor, fapt care ne-a facut sa ne simtim minunat si plini de recunostinta.
A treia zi, am vizitat ferma de husky, unde am fost foarte bine primiti de catre proprietar si echipa lui. Plimbarea cu husky a fost una dintre cele mai frumoase experiente din viata noastra. Copiii tipau de bucurie cat au stat in sania trasa de husky…
A fost o experienta traita la maximum si pe care nu o voi uita niciodata. Ziua nu s-a terminat aici insa, fiind urmata de o noua aventura la hotelul de gheata – Lainio Snow Village, unde ne-am bucurat de timpul petrecut cu copiii la topoganul de gheata si de plimbarea prin nenumaratele camere de gheata si statui frumos sculptate.
In ultima zi, am pasit peste Cercul Polar de Nord, prilej cu care am fost premiati cu diplome, am vizitat parcul de distractii Santa Park, unde, iarasi, copiii au avut parte de momente magice, teatru, plimbari cu trenuletul. Daria a participat la cursul de elfi si ne-am reintalnit cu Mos Craciun in casa sa din Santa Village.
Ce pot sa spun despre toata aceasta experienta, este faptul ca m-am simtit extraordinary si ca am trait la maximum fiecare pas facut pe intinderea de zapada a Laponiei, in toate locurile vizitate.
“Va spun, sincer, ca m-am gandit in tot acest timp la copiii din Romania, ai caror parinti se chinuie sa castige painea zilnica pentru ei, sa ii trimita la scoala, care incearca sa le asigure traiul necesar zilnic.” – Sorin Marinescu
M-am gandit la ei, la familiile acestora si la faptul ca noi am avut aceasta sansa sa petrecem un Craciun de vis in Laponia, intr-o tara unde nu m-as fi gandit niciodata ca vom ajunge.
“Cadoul primit din partea dumneavoastra a fost o experienta unica impreuna cu copiii. Ne-am bucurat cu toata familia de locurile si momentele prin care am trecut in Laponia, retraind si noi copilaria alaturi de fetitele noastre – plimbarea la casuta Mosului, sania trasa de reni si cursa cu husky prin padure. Ne-am bucurat impreuna cu fetitele de cadourile primite si de atmosfera creata in toata aceasta perioada de catre cele 3 reprezentante ale companiei dumneavoastra- Masha, Luminita si Ruxi. Cadoul din partea dumneavoastra a avut o insemnatate si o valoare mare pentru noi, la propriu si la figurat, si pentru asta va multumim” – Cristina Marinescu
Eu nu pot decat sa multumesc din suflet echipei Perfect Tour pentru aceasta uriasa surpriza oferita mie, Cristinei, Dariei si Ameliei, o experienta traita din plin si care totodata ma provoaca personal sa sprijin in continuare tot mai multi oameni, sa-si indeplineasca visele.”
de Sorin Marinescu, asistent social Fundatia Principesa Margareta a Romaniei